E415 Gumă de xantan

Prezentare E415 Gumă de xantan

Aditivul alimentar E415 Gumă de xantan este o polizaharidă obținută prin fermentație aerobă, în cultură pură, a glucozei de către bacteria Xanthomonas campestris sau natural prin fermentarea zahărului sau melasei. După fermentare, masa biosintetizată este purificată prin extracție cu etanol, sau cu propanol-2, după care se usucă și se macină.

Aditivul alimentar E415 Gumă de xantan are rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroșare, de umplere și de aglomerare dar şi ca substanţă suport pentru alţi aditivi alimentari. Este considerat o substanță de balast, care favorizează digestia, la doze mari însă, guma xantan prezentând un efect laxativ. Metabolizarea lui în tractul gastrointestinal se face până la CO2, xantanul neabsorbit fiind eliminat prin fecale. Nu se acumulează în organism.

Se utilizează în cantităţile prevăzute de reţete în produse lactate, în dulciuri, creme, grăsimi emulsionate tartinabile cu sau fără arome, sosuri, toppinguri, dressinguri, snacksuri, îngheţate, fructe şi legume prelucrate, conservate, produse din carne, peşte, ouă, condimente, supe, ciorbe, membrane comestibile, produse din proteine vegetale, suplimente nutritive etc.

Formulă chimică: C35H49O29

E415 Gumă de xantan

Sursă imagine: Wikipedia

Reglementare consum E415 Gumă de xantan

Doza zilnică maxim admisă

Nespecificată

Doza maximă de includere în alimente

Nespecificată

Efecte secundare cunoscute

NU

Nu se cunosc efecte secundare ale consumului de E415 Gumă de xantan.

Contraindicaţii

DA

Consumat în doze mari, E415 Gumă de xantan poate produce balonare şi flatulenţă în urma fermentării de către microflora intestinală (similar cu toate polizaharidele digerabile).

Se poate utiliza în alimentaţia copiilor?

DA

Aditivul alimentar E415 Gumă de xantan este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici în cantitate de 1000-2000 mg/l.