E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași

Cunoscut și ca Monostearat de glicerină, GMS (monostearat de glicerină), Monopalmitat de glicerină, Monooleat de glicerină, Monostearin, Monopalmitin, Monoolein

Prezentare E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași

E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași sunt grăsimi sintetice, produse din glicerol şi acizi graşi naturali, în principal de origine vegetală, dar pot fi folosite şi grăsimi de origine animală (din punct de vedere chimic, acizii graşi vegetali şi animali sunt identici). Produsul, în general, este un amestec de alte produse, cu o compoziţie asemănătoare grăsimilor naturale parţial digerabile.

Principalele monogliceride care compun E471 mono- şi digliceridele acizilor grași sunt: Gliceril 1-monolaurat, Gliceril monopalmitat, Gliceril 1-monostearat şi Gliceril 1-monooleat. Digliceridele pot fi simple, atunci când sunt formate din două molecule din același acid gras esterificat, sau mixte, când cei doi acizi grași sunt diferiți. Pot avea în structura lor acidul stearic, palmitic, oleic, dar mai pot să conțină și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină. Organismul metabolizează E471 mono- şi digliceridele acizilor grași ca pe orice altă grăsime. Componentele individuale sunt produse în mod normal şi în organism din digestia grăsimilor naturale.

Aditivii alimentari E471 mono- şi digliceridele acizilor grași, sunt cei mai utilizați emulgatori neionici, lipofilici. Sunt agenți de îngroșare, emulgatori, stabilizatori, agenți de glazurare, agenți de complexare a amidonului, agenți de aerare şi antispumanţi.

Aditivul alimentar E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași se foloseşte în industria alimentară într-o gamă largă de produse din care amintim: grăsimi și uleiuri anhidre (cu excepția grăsimii lactate anhidre), produse din cacao și ciocolată, paste făinoase proaspete, cereale, îndulcitori de masă sub formă de tablete, formule de început ale preparatelor pentru sugari, formule de continuare ale preparatelor pentru copii de vârstă mică etc.

Dacă într-un produs alimentar pentru copii se adaugă mai mult de una dintre substanțele E322, E471, E472c și E473, nivelul maxim stabilit în cazul produsului alimentar respectiv pentru fiecare dintre aceste substanțe se reduce proporțional cu cantitatea cumulată a celorlalte substanțe în produsul alimentar respectiv. În alimentele pe bază de cereale prelucrate și alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică, E471, E472a, E472b și E472c sunt autorizate individual sau în combinație.

Reglementare consum E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași

Doza zilnică maxim admisă

Nespecificată

Doza maximă de includere în alimente

4000-10000 mg/kg sau 4000-10000 mg/l

La o serie de produse alimentare doza maximă de includere nu este limitată. 4000-5000 mg/l în formule de început ale preparatelor pentru sugari.

Efecte secundare cunoscute

NU

Nu se cunosc efecte secundare ale consumului de E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași în limitele reglementate.

Contraindicaţii

NU

Nu se cunosc contraindicaţii pentru consumul de E471 Mono- și digliceride ale acizilor grași în limitele reglementate.

Se poate utiliza în alimentaţia copiilor?

DA