E223 Metabisulfit de sodiu

Cunoscut și ca Disulfit de sodiu, Pirosulfit de sodiu

Prezentare E223 Metabisulfit de sodiu

E223 Metabisulfit de sodiu este un aditiv alimentar din categoria conservanţilor chimici, o sare de sodiu a acidului sulfuros, care se prezintă sub forma unei pulberi albe, instabile, ce reacţionează cu oxigenul pentru a forma sulfat de sodiu. În condiţii acide, formează acidul sulfuros, care are proprietăţi conservante, oxidante şi de albire, dar şi de reducere a cantităţii de vitamine din alimente.

E223 Metabisulfit de sodiu este redus în ficat la sulfat inofensiv şi excretat în urină.

Face parte din grupul aditivilor alimentari referit generic cu numele de sulfiţi (E220, E221, E222, E223, E224, E226, E227, E228).

Formulă chimică: Na2S2O5

E223 Metabisulfit de sodiu

Sursă imagine: Wikipedia

Reglementare consum E223 Metabisulfit de sodiu

Doza zilnică maxim admisă

0,7 mg/kg corp

Doza maximă de includere în alimente

10-2000 mg/kg sau mg/l

Efecte secundare cunoscute

DA

Poate provoca probleme de respiraţie persoanelor suferind de astm.

Contraindicaţii

DA

Persoanele cu intoleranţă la sulfiţi. În concentraţii crescute, peste cele reglementate a fi utilizate în mod normal în alimente, E223 Metabisulfit de sodiu poate provoca alergii și probleme gastrointestinale.

Se poate utiliza în alimentaţia copiilor?

NU

E223 Metabisulfit de sodiu NU este permis în produsele alimentare destinate sugarilor și copiilor mici.